Sfaturi practice

Contractul de închiriere al locuinței: ce clauze trebuie să cuprindă?

scris de hitchmosher

02 august 2016

Începând din luna septembrie, multe persoane vor da start căutărilor unei locuințe în scopul de a o închiria; fenomenul este întâlnit în special în marile orașe, unde se află centrele universitare. Deși pare un proces simplu, în momentul închirierii unei locuințe este necesar să ai în vedere introducerea în contract a câtorva clauze necesare pentru ca tu să te simți cât mai bine în viitoarea casă.

Iată care sunt cele mai importante clauze pe care noi te sfătuim să le adaugi în contract:

  1. Garanția

Cei mai mulți proprietari solicită plata unei garanții în momentul în care închiriezi locuința. De regulă aceasta reprezintă echivalentul valorii unei luni de chirie, iar rolul său este de a acoperi eventualele pagube cauzate de chiriaș. Pentru a fi sigur că la finalul contractului îți va fi restituită garanția, trebuie să ai grijă ca în contractul de închiriere să fie menționate valoarea garanției și condițiile în care aceasta poate fi restituită.

  1. Modificarea valorii chiriei

Un alt aspect care trebuie notat în contract privește condițiile în care valoarea chiriei poate fi modificată. Astfel, în cazul în care proprietarul va dori la un moment dat renegocierea prețului de închiriere al apartamentului,  tu vei avea dreptul să discuți cu acesta și să propui o variantă favorabilă amândurora.

  1. Rezilierea contractului

Cel mai important aspect face referire la condițiile de încheiere a contractului și durata preavizului. Acestea trebuie menționate în contract pentru a te asigura că nu vei fi pus în situația de a ți se cere să părăsești locuința în orice moment.

Totodată, îți recomandăm să te asiguri că în contract nu sunt menționate alte clauze care nu ți-au fost comunicate inițial (ex: interzicerea fumatului sau a animalelor de companie) și care te-ar putea face să te simți incomod pe viitor. Astfel, prin stabilirea unor reguli încă de la începutul colaborării cu proprietarul vei evita cu succes orice potențiale situații neplăcute.

 

Articole asemanatoare

Care este cea mai bună alegere: achiziționarea sau construirea unei ...

Odată ce ai stabilit că visul tău este să locuiești la casă, să te bucuri de mai mult spațiu și de o grădină sau curte unde să te poți relaxa și distra alături de cei dragi, urmează o alegere importantă:...

Mai multe detalii

Cum să îți amenajezi mansarda: 3 idei utile...

Ideea de a locui la casă prezintă multiple avantaje, printre care și existența unor spații suplimentare pe care le poți amenaja în funcție de nevoi și preferințe. Un astfel de spațiu este și mansarda, acea ca...

Mai multe detalii

Sfaturi pentru achiziționarea unui teren...

Multe persoane aleg să investească în achiziționarea unui teren, fie pentru construcția unei locuințe viitoare, fie pentru a începe o afacere. Însă, această decizie presupune o atenție sporită asupra mai mult...

Mai multe detalii