Noutati Imobiliare

Extinderea portofoliului CTP din Vestul țării, prin cumpărarea unei suprafețe de teren de 100.000 mp, intermediată de Hitch&Mosher

scris de Ada Cristina

18 noiembrie 2021

Hitch&Mosher anunță că a finalizat, cu succes, intermedierea tranzacției prin care CTP a achiziționat un teren cu o suprafață de 100.000 mp în Timișoara, vizând extinderea portofoliului în vestul țării. Hitch&Mosher a condus și operațiunile de obținere a PUZ-ului. La baza realizării tranzacției a stat buna colaborare cu echipa CTP și cu toți cei implicați în acest proiect.

Conform datelor statistice, sectorul logistic rămâne cel mai dinamic din piaţa imobiliară, în România înregistrându-se aproape 40% din totalul tranzacţiilor de leasing, se preconizează tendința de a duce stocul total de noi depozite către 6 milioane mp. Datorită creșterii exponențiale din ultimii ani a comerțului online (5,6 miliarde de euro în 2020), s-a ajuns la o creștere accelerată a cererii viitoare de spaţii industriale şi logistice.

CTP este unul dintre primii cinci dezvoltatori și manageri de proprietate industrială din Europa și cel mai mare din CEE, cu peste 6,6 milioane mp de spațiu logistic și operațiuni în nouă țări. Compania își propune să-și extindă portofoliul la 10 milioane mp până la sfârșitul anului 2023. Cu întregul său portofoliu certificat BREEAM, CTP revendică poziția de cel mai durabil dezvoltator din regiune și este pe cale să atingă neutralitatea carbonului în acest an.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de Grad A, cu o suprafață închiriabilă de 1.900.000 mp situată în 13 orașe: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Ineu, Salonta, Oradea și Craiova. 

Timișoara este a doua piață ca suprafață pentru CTP și care continuă să se extindă, dezvoltatorul dorind să ajungă la dublarea suprafețelor închiriabile de spații logistice și industriale din regiunea de vest, până la finalul anului 2023.

Hitch&Mosher este o companie cu capital integral românesc, înființată în anul 2005, fiind, încă de la început, un jucător bine cotat pe piața imobiliară din zona de vest a țării. Compania oferă servicii complete de intermediere, consultanță și property management pe segmentele rezidențial, comercial, office, agricol și industrial, atât în vânzarea și cumpărarea proprietăților, cât și în închirierea acestora.

Cu un portofoliu impresionant de clienţi, Hitch&Mosher se regăseşte în fiecare an pe lista laureaţilor la evenimentele imobiliare de anvergură naţională, cea mai recentă distincție fiind de „Agenția anului 2020 în Timișoara”, obținută în cadrul Galei Profesioniştilor în Imobiliare.

Articole asemanatoare

Danya Cebus a dat startul rezervărilor pentru blocul cinci din cadrul...

Danya Cebus a demarat procesul de vânzare și a deschis rezervările pentru apartamentele ce vor fi construite în cadrul celei de-a cincea faze a complexului rezidențial Denya Forest din Timișoara. De vânzarea apa...

Mai multe detalii

Hitch&Mosher a intermediat închirierea unui spațiu de peste 8.000 mp...

Hitch&Mosher a oferit consultanță și a intermediat tranzacția prin care compania Bulung International Logistics a închiriat un proiect logistic în Timișoara, de 8.000 metri pătrați, care urmează să fie de...

Mai multe detalii

Danya Cebus a dat startul rezervărilor pentru cel de-al patrulea bloc...

Danya Cebus a demarat procesul de vânzare și a deschis rezervările pentru apartamentele ce vor fi construite în cadrul celei de-a patra faze a complexului rezidențial Denya Forest din Timișoara. De vânzarea apart...

Mai multe detalii