Nișa caselor istorice: oportunități și potențial în contextul pieței imobiliare din Timișoara
scris de hitchmosher
07 august 2014
Construcțiile istorice pot fi o alternativă foarte bună de dezvoltarea pentru o agenție imobiliară, atât pe sectorul rezidențial, cât și pe cel comercial sau al spațiilor de birouri. Timișoara prezintă potențial din acest punct de vedere, orașul deținând un patrimoniu foarte bogat de clădiri istorice, atât în zona 0, cât și în cartierele din jurul acestei zone.
Potențialul dezvoltării unei afaceri pe nișa clădirilor istorice în Timișoara este dat tocmai de zonele în care aceste clădiri sunt poziționate, zone foarte bune din punct de vedere al spațiilor comerciale, dar și al celor de birouri. Bineînțeles, segmentul rezidențial nu este de neglijat, în special locuințele de lux. Apartamentele din clădirile istorice se pretează unor amenajări speciale, generozitatea spațiilor putând fi exploatată în vederea sporirii confortului și încadrarea locuinței într-un alt segment accesibil unei alte categorii de cumpărători, cei care pun elementele de confort, detaliile speciale, unicitatea finisajelor și calitatea lor, înaintea prețului.
Nișa proprietăților istorice este una destul de sensibilă și din punct de vedere juridic. Naționalizarea acestor clădiri în perioada comunistă le-a lăsat pe multe într-o situație ambiguă, așa că agenția imobiliară care dorește să o exploateze ar trebui să beneficieze, în primul rând, de serviciile unor juriști specializați în imobiliare care pot reconstitui linia actelor acestor proprietăți. Clarificarea situației juridice a clădirii poate fi una dintre cele mai mari provocări atunci când vine vorba de o astfel de tranzacție.
Asistența juridică specializată joacă un rol important pentru asigurarea cadrului legal al unei tranzacții sigure din toate punctele de vedere. În momentul în care a fost clarificată situația proprietarului, trebuie verificate o serie de alte aspecte care țin de reglementările impuse acestor clădiri. Dacă amenajările interioare nu sunt restrictive, în ceea ce privește fațadele și tâmplăria exterioară există o serie de norme care trebuie respectate, norme impuse atât de autoritățile locale, cât și de cele centrale specializate în conservarea patrimoniului cultural sau istoric.
În Timișoara, clădirile istorice pot fi valorificate mult mai bine din punct de vedere rezidențial, comercial și ca spații de birouri, dar sunt o nișă sensibilă care trebuie să se supună unor rigori speciale care pot deveni consumatoare de resurse importante.
Articole asemanatoare
Danya Cebus a dat startul rezervărilor pentru blocul șase din cadrul...
Danya Cebus anunță demararea procesului de vânzare pentru blocul 6 din ansamblul rezidențial Denya Forest, din Timișoara, situat într-o locație deosebită, în apropierea Pădurii Verzi. De vânzarea apartamentelo...
Mai multe detaliiDanya Cebus a dat startul rezervărilor pentru blocul cinci din cadrul...
Danya Cebus a demarat procesul de vânzare și a deschis rezervările pentru apartamentele ce vor fi construite în cadrul celei de-a cincea faze a complexului rezidențial Denya Forest din Timișoara. De vânzarea apa...
Mai multe detaliiHitch&Mosher a intermediat închirierea unui spațiu de peste 8.000 mp...
Hitch&Mosher a oferit consultanță și a intermediat tranzacția prin care compania Bulung International Logistics a închiriat un proiect logistic în Timișoara, de 8.000 metri pătrați, care urmează să fie de...
Mai multe detalii