Dicționar imobiliar: Agentul imobiliar
scris de hitchmosher
14 august 2015
Este persoana care ține legătura între cerere și ofertă, este interfața dintre cumpărător și vânzător, reprezintă părțile implicate într-o tranzacție imobiliară și găsește soluții avantajoase atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători în schimbul unui comision care este, de cele mai multe ori, reprezentat de un procent din valoarea tranzacției.
Agentul imobiliar este omul care se întâlnește față în față cu vânzătorul sau cumpărătorul și este cel care poate oferi consiliere specializată părții reprezentate, în legătură cu punctele pe care s-ar putea merge într-o negociere, astfel încât tranzacția încheiată să fie una cât mai avantajoasă în condițiile pieței din momentul respectiv. Agentul imobiliar este omul din prima linie a pieței imobiliare, iar unul bun trebuie, în primul rând, să aibă o bună cunoaștere a pieței, ceea ce îi oferă abilitatea de a identifica imediat punctele slabe și punctele forte ale unei proprietăți, astfel încât să-și poată consilia clientul în legătură cu prețul corect pe care ar trebui să-l ceară sau să-l plătească.
De asemenea, un agent imobiliar trebuie să fie dinamic, pasionat de domeniu și dornic să-i descopere în permanență secretele. Mai mult, trebuie să dețină un simț analitic foarte fin pentru a identifica și cerceta tendințele pieței.
Articole asemanatoare
Dicționar de termeni imobiliari: Autorizația de demolare...
Autorizația de demolare este un act prin care administrația publică locală permite să fie distrus un imobil, integral sau parțial, pentru a fi construită o nouă proprietate. Această autorizație este emisă în ...
Mai multe detaliiDicționar de termeni imobiliari: Ipoteca...
Ipoteca este o formă de garanție des utilizată, care are rolul de a garanta obligațiile unui debitor față de creditor. Ipoteca se realizează prin intermediul unui imobil pe care debitorul îl are în patrimoniu ș...
Mai multe detaliiDicționar de termeni imobiliari: Ieșirea din indiviziune...
Indiviziunea reprezintă o colectivitate de bunuri, ai cărei proprietari au drept comun asupra unei cote-părți. Prin urmare, ieșirea din indiviziune presupune întreruperea proprietății comune asupra respectivului ...
Mai multe detalii