Analize Imobiliare

Topul celor mai scumpe proprietăți rezidențiale din Timișoara

scris de hitchmosher

17 august 2015

topTimișoara este unul dintre orașele din România cu o economie în plin avânt, ceea ce se reflectă și asupra domeniului dezvoltării de spații rezidențiale. În plus, în zona centrală, cu precădere în partea istorică, există o serie de alternative rezidențiale de lux, ale căror prețuri ajung la sume de ordinul sutelor de mii sau chiar a milioanelor de euro.

La o radiografie generală a segmentului rezidențial, putem identifica o serie de proprietăți, unele care se adresează direct celor care își permit un standard de viață mai ridicat. Aceste alternative se regăsesc strict în oraș, nu și în cartierele rezidențiale dezvoltate în ultimii ani în localitățile limitrofe orașului. Pe lângă acest segment de cumpărători, care caută construcții la cheie în care găsesc toate condițiile pentru a se putea muta în cel mai scurt timp, există o a doua categorie de cumpărători țintă pentru proprietățile rezidențiale de lux din Timișoara, respectiv dezvoltatorii de pe segmentul de lux care vizează, în general, clădiri vechi, istorice, pe care să le recondiționeze și să le transforme, fie în spații rezidențiale, fie în spații comerciale.

În acest context al pieței imobiliare timișorene, am identificat top cinci cele mai scumpe proprietăți din perimetrul orașului, aflate în portofoliul agenţiei Hitch&Mosher:

1. Imobil în zona Neptun – preț de vânzare: 2.200.000 de euro

casa1
Este o clădire istorică într-o zonă foarte bună a orașului, care a avut o destinație rezidențială. Datorită locației prezintă un bun potențial comercial pentru afaceri de nișă, dar și o perspectivă interesantă pentru dezvoltatorii interesați în amenajarea de spații locative de lux. Compartimentarea interioară favorizează și facilitează dezvoltarea spațiilor rezidențiale. Prețul de achiziție ajunge la o sumă importantă, astfel încât un cumpărător potențial ar trebui să aibă un plan foarte clar înainte să investească în această proprietate.

2. Conac în zona Fabric – preț de vânzare: 680.000 de euro

casa2

O proprietate cu totul deosebită, construită în anul 1840 și recondiționată respectând arhitectura originală. Proprietatea dispune și de o curte generoasă, care a fost amenajată astfel încât să devină un spațiu de relaxare ideal pentru locuitorii conacului. Conacul este o ofertă interesantă pentru cei care vor ceva cu totul deosebit în peisajul imobiliar timișorean. Prețul este, bineînțeles, unul pe măsura avantajelor de confort și stil propuse de această proprietate.

3. Vilă în zona Lipovei – preț de vânzare: 560.000 de euro

casa3

De data aceasta vorbim despre o construcție nouă, modernă, care se remarcă prin avantajele de confort deloc de neglijat, pentru cei care au un buget de peste jumătate de milion de euro pentru achiziția unei locuințe. La interior se remarcă liniile drepte și spațiile deschise, în timp ce la exterior, pe terenul de aproape 1000 de metri pătrați, a fost amenajată o curte generoasă, din care nu putea să lipsească piscina.

4. Vilă de lux în zona Lipovei – preț de vânzare 560.000 de euro

casa4

Se pare că zona Lipovei este favorabilă pentru dezvoltarea proprietăților rezidențiale de lux. La egalitate de puncte cu ocupanta celei de-a treia poziții se clasează și această vilă, la rândul ei, construcție nouă. Conceptul arhitectural se încadrează în liniile moderne, iar la interior s-a acordat o atenție deosebită elementelor de confort și funcționalitate.

5. Vilă în zona Blascovici – preț 520.000 de euro

casa4

Construcția a fost finalizată în 2007 și propune un spațiu locativ generos. Construcția a fost concepută pentru a satisface nevoile locative ale unei familii numeroase. Cele șase încăperi pot primi destinații diferite, de la spații de relaxare, l adormitoare sau la spații amenajate pentru divertisment sau studiu. Proprietatea dispune și de patru locuri de parcare, ceea ce este un avantaj important pentru o casă în oraș.

Articole asemanatoare

Hitch&Mosher a intermediat multiple tranzacții imobiliare în primul ...

Hitch& Mosher, cea mai mare agenţie de real-estate din vestul ţării, a intermediat în primul semestru al acestui an multiple tranzacţii imobiliare, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Seg...

Mai multe detalii

Care sunt punctele forte ale unui apartament de închiriat în Timișo...

Investitorii în domeniul rezidențial, dar și proprietarii care au un apartament de închiriat în Timișoara ar trebui să cunoască foarte bine ceea ce apreciază chiriașul de pe piața locală. În funcție de pozi...

Mai multe detalii

Cât de profitabile pot fi investițiile în centre de afaceri?...

Recent, în Timișoara, a fost demarat cel mai ambițios proiect de investiții private din ultimii ani, Openville, care se dorește a fi un centru multifuncțional de regenerare urbană, cu o componentă de business foa...

Mai multe detalii