Cele mai frecvente probleme în derularea contractului de închiriere
scris de hitchmosher
22 septembrie 2014
Un contract de închiriere stabilește clar drepturile și obligațiile chiriașului, dar și pe cele ale proprietarului. Chiar dacă toți termenii și condițiile sunt scrise „negru pe alb”, iar ambele părți semnează, angajându-se să respecte cele prevăzute în contract, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, pot să apară diverse probleme. În momentul în care una dintre părți încalcă voit sau involuntar prevederile contractului, încep să apară divergențele care pot să escaladeze până la încetarea bruscă a relației contractuale.
Prin definiție, contractul de închiriere este acel contract prin care o persoană fizică sau juridică, numită locator, cedează unei alte persoane, numită locatar sau chiriaș, folosirea temporară a unei locuințe sau a unei părți din aceasta în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Redactarea contractului se va realiza în conformitate cu prevederile legale, respectiv Legea locuinței nr. 114/1996 unde sunt specificate obligațiile și drepturile părților implicate în această relație contractuală.
Pe baza experiențelor directe ale consultanților noștri, am întocmit o listă a divergențelor care pot să apară în relația contractuală de închiriere a unei proprietăți, între chiriași și proprietar. Pe cele mai frecvente le enumerăm aici. Poate le evitați data viitoare când încheiați un contract de închiriere.
1. Rezilierea contractului. La un moment dat, pe durata desfășurării contractului, s-ar putea să apară nevoia de reziliere, fie din partea chiriașului, fie din partea proprietarului, iar motivele diferă de la caz la caz. În situația în care contractul este pe o perioadă determinată, partea interesată de reziliere ezită să facă primul pas deoarece nu știe care vor fi consecințele. În principiu, o notificare scrisă transmisă din timp ar fi soluția, iar pentru a evita orice fel de probleme este recomandată redactarea unor clauze de reziliere care să fie prevăzute în contract.
2. Reparațiile și mentenanța. De obicei, aceste obligații sunt asumate de chiriaș, chiar dacă proprietarul ar trebui să se ocupe de aceste aspecte. Proprietarii apartamentelor de închiriat din Timișoara evitau să-și asume aceste obligații, dar încep să înțeleagă din ce în ce mai bine că își asumă o serie de angajamente de fiecare dată când încasează chiria.
3. Garanțiile. Sunt o mare problemă. Majoritatea proprietarilor le solicită pentru a putea acoperi eventualele pagube care ar putea surveni în urma închirierii. Acestea se percep, de obicei, în segmentul rezidențial și sunt de multe ori o piedică în calea închirierii. Totuși, sunt o măsură bună de prevenție.
4. Creșterea chiriei. Atât timp cât contractul nu acordă proprietarului acest drept, chiria nu poate fi mărită.
Deși toate aceste situații neplăcute enumerate mai sus provin din cazuri reale, majoritatea contractelor de închiriere se desfășoară fără evenimente neplăcute atât timp cât chiriașul și proprietarul sunt rezonabili.
Articole asemanatoare
Care este cea mai bună alegere: achiziționarea sau construirea unei ...
Odată ce ai stabilit că visul tău este să locuiești la casă, să te bucuri de mai mult spațiu și de o grădină sau curte unde să te poți relaxa și distra alături de cei dragi, urmează o alegere importantă:...
Mai multe detaliiCum să îți amenajezi mansarda: 3 idei utile...
Ideea de a locui la casă prezintă multiple avantaje, printre care și existența unor spații suplimentare pe care le poți amenaja în funcție de nevoi și preferințe. Un astfel de spațiu este și mansarda, acea ca...
Mai multe detaliiSfaturi pentru achiziționarea unui teren...
Multe persoane aleg să investească în achiziționarea unui teren, fie pentru construcția unei locuințe viitoare, fie pentru a începe o afacere. Însă, această decizie presupune o atenție sporită asupra mai mult...
Mai multe detalii