Dicționar de termeni imobiliari: Antecontract
scris de hitchmosher
04 martie 2016
Antecontractul este convenția prin care părțile se angajează să semneze în viitor un contract ai cărui termeni și condiții sunt definiți în prezent. Cu alte cuvinte, este un acord de voință care definește încheierea unui contract final în momentul în care părțile implicate îndeplinesc toate condițiile prevăzute.
Acest tip de document este, de fapt, promisiunea unui contract viitor care, în domeniul tranzacțiilor imobiliare, se definește prin un angajament de încheiere a unui contract de vânzare-cumpărare al unei locuințe sau a altui bun imobiliar. Prin această înțelegere dintre părți se definește bunul imobiliar care face obiectul tranzacției, prețul bunului, termenul până la care se va finaliza tranzacția, precum și alte clauze pe care părțile le consideră necesare, astfel încât tranzacția prevăzută pentru o dată ulterioară să se finalizeze în cele mai bune condiții.
Antecontractul poate fi unilateral, dacă numai una dintre părți îi recunoaște celeilalte opțiunea de a încheia contractul sau bilateral, dacă părțile își recunosc reciproc această opțiune. Actul trebuie să aibă forma unui înscris sub semnătură privată, iar părțile implicate nu sunt obligate să se prezinte la notarul public pentru autentificarea contractului. Contractul este valabil dacă ambele părți îl semnează.
În cazul în care una dintre părți se răzgândește sau nu se achită de obligațiile asumate, iar tranzacția de vânzare nu se mai produce, poate să-și atragă sancțiunile prevăzute prin contract. Potrivit art. 969 din Codul Civil, convențiile încheiate legal au putere de lege între părțile contractante, așa că sunt obligatorii. De cele mai multe ori, nerespectarea contractului implică pierderea avansului de către cumpărător, în cazul în care acesta este cel care nu a respectat înțelegerea sau plata dublului avansului de către vânzător, dacă acesta este responsabil pentru nerespectarea clauzelor asumate.
Sancțiunile sunt, de obicei, specificate clar în contract, dar în cazul în care părțile nu sunt destul de prevăzătoare, atunci se vor aplica dispozițiile generale ale legii civile.
Articole asemanatoare
Dicționar de termeni imobiliari: Autorizația de demolare...
Autorizația de demolare este un act prin care administrația publică locală permite să fie distrus un imobil, integral sau parțial, pentru a fi construită o nouă proprietate. Această autorizație este emisă în ...
Mai multe detaliiDicționar de termeni imobiliari: Ipoteca...
Ipoteca este o formă de garanție des utilizată, care are rolul de a garanta obligațiile unui debitor față de creditor. Ipoteca se realizează prin intermediul unui imobil pe care debitorul îl are în patrimoniu ș...
Mai multe detaliiDicționar de termeni imobiliari: Ieșirea din indiviziune...
Indiviziunea reprezintă o colectivitate de bunuri, ai cărei proprietari au drept comun asupra unei cote-părți. Prin urmare, ieșirea din indiviziune presupune întreruperea proprietății comune asupra respectivului ...
Mai multe detalii