Investițiile în agricultura, o alternativă profitabilă pe termen lung
scris de hitchmosher
25 aprilie 2014
Agricultura a devenit un domeniu foarte atractiv pentru investitori, fapt care se reflectă în creșterea prețurilor terenurilor din acest sector. Conform datelor publicate de Money.ro, prețul acestor active a crescut de 25 de ori în perioada 2002-2012, ajungând la 4.600 de euro/hectar, comparabil cu nivelul cotației din Franța, Polonia sau Brazilia.
Deși creșterea masivă a terenurilor agricole a început din 2002, aceasta s-a desfășurat tacit, fără să atragă atenția care devenea din ce în ce mai concentrată pe sectorul rezidențial sau cel al dezvoltării de spații pentru birouri. Majoritatea investitorilor au început să se intereseze de plasamente în terenuri agricole abia din 2009, când sectorul rezidențial a fost blocat de criza economică. Chiar dacă cei mai mari câștigători din acest segment au fost cei care au sesizat potențialul de creștere încât de acum un deceniu, piața terenurilor agricole nu și-a atins apogeul, așa că are încă un potențial considerabil pentru a genera profituri.
Investițiile în agricultură sunt profitabile nu doar din perspectiva strictă a creșterii prețurilor terenurilor, ci din potențialul pe care acestea îl oferă. Agricultura este principalul furnizor de hrană, resursă care asigură nevoia de bază a omului. De aceea, piața pentru produsele agricole este una în creștere permanentă, așa că, cel puțin la nivel teoretic, orice investiție în terenuri și în exploatarea acestora în vederea demarării unei activități de producție este una cu potențial important de profit. Investiția inițială este considerabilă și este nevoie de resurse financiare consistente pentru a menține activitatea până când vor începe să se vadă rezultatele, de aceea, investitorii din domeniu trebuie să fie pregătiți pentru un angajament pe termen lung.
Prin investițiile în achiziția, dar și în exploatarea de terenuri agricole, se poate ajunge la o rentabilizare a acestui sector. Dacă aceste investiții se continuă într-un ritm susținut, se va ajunge la o modernizare a agriculturii românești prin schimbarea modelului tradițional al exploatărilor mici, agricultura de subzistență, la exploatări pe suprafețe mari, mult mai rentabile din punctul de vedere al costurilor de producție.
Articole asemanatoare
5 elemente-cheie la care să fim atenți când achiziționăm o locuin...
Achiziționarea unei locuințe este un pas important pentru majoritatea persoanelor, reprezentând o decizie cu impact pe termen lung și care necesită investirea unei sume de bani considerabile. Tocmai din aceste ...
Mai multe detaliiLegea dării în plată...
Legea dării în plată a fost adoptată pentru a veni în ajutorul persoanelor care au achiziționat o locuință prin intermediul unui credit bancar și care ajung în incapacitatea de a continua plata împrumutulu...
Mai multe detaliiCentrele de date, o investiție profitabilă în sectorul comercial...
Evoluția foarte rapidă a facilităților IT în segmentul business a dus la o diversificare a oportunităților de investiții cu o nișă extrem de interesantă și profitabilă. Dacă spațiile de birouri rămân în...
Mai multe detalii