Etapa actuală de dezvoltare a agriculturii românești mai permite dezvoltarea unei nișe extrem de importante, în special pentru stimularea exporturilor, agricultura ecologică. Exploatările agricole pe suprafețe mici se pot concentra pe această nișă, de unde pot atrage câștiguri mult mai bune decât de pe piața agricolă clasică.
Nișa devine din ce în ce mai atractivă și pentru investitorii care sunt în căutarea de noi oportunități, iar potențialul României în acest sens este unul imens. Încă există suprafețe pe care se poate porni o agricultură ecologică și tradițională prin respectarea principiilor sănătoase după care oamenii au trăit secole de-a rândul. Totuși, pentru atestarea producției agricole ecologice trebuie trecut printr-un proces birocratic complex, dar și prin respectarea și adaptarea la o serie de norme și proceduri aplicabile la nivel european. Odată ce aceste proceduri au fost îndeplinite, teoretic, exploatația agricolă devine ecologică, iar produsele pot merge către export, iar exportul este un generator important de creștere economică și de stabilitate al țării.
La nivel european există o cerere importantă de produse alimentare ecologice. Europenii cu venituri peste medie preferă să cumpere astfel de produse deoarece sunt mai sănătoase decât cele procesate și expuse în ambalaje colorate pe rafturile supermarket-urilor.
România are un potențial important pe segmentul agriculturii ecologice, potențial care, cu investiții plasate strategic ar putea fi exploatat pentru propulsarea exporturilor și acapararea unei piețe foarte importante. În timp ce majoritatea producției agricole mondiale se concentrează pe cantitatea, forțată pe de-o parte de ne voia crescută de hrană, agricultura ecologică este alternativa sănătoasă care vine cu un cost suplimentar important pentru consumatorul final.
Chiar dacă investiția inițială este mai importantă decât în cazul unei ferme cu o producție de volum, procesele și procedurile pentru atestarea producției ecologice sunt destul de lungi și anevoioase, iar controalele sunt mult mai stricte, pe termen lung, agricultura ecologică va manifesta o profitabilitate sporită față de agricultura de volum.
Articole asemanatoare
5 elemente-cheie la care să fim atenți când achiziționăm o locuin...
Achiziționarea unei locuințe este un pas important pentru majoritatea persoanelor, reprezentând o decizie cu impact pe termen lung și care necesită investirea unei sume de bani considerabile. Tocmai din aceste ...
Mai multe detaliiLegea dării în plată...
Legea dării în plată a fost adoptată pentru a veni în ajutorul persoanelor care au achiziționat o locuință prin intermediul unui credit bancar și care ajung în incapacitatea de a continua plata împrumutulu...
Mai multe detaliiCentrele de date, o investiție profitabilă în sectorul comercial...
Evoluția foarte rapidă a facilităților IT în segmentul business a dus la o diversificare a oportunităților de investiții cu o nișă extrem de interesantă și profitabilă. Dacă spațiile de birouri rămân în...
Mai multe detalii